Problema apei poluate în Moldova este una veche și de la an la an devine tot mai acută. În cadrul Forumului Moldo-korean cu tema „Aplicarea tehnologiilor avansate în agricultura din Republica Moldova și perspectivele de dezvoltare; Îmbunătățirea calității apei”, au fost prezentate cele mai noi tehnici de epurare a apei din Coreea de Sud. 09.04.2014
Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale (ICFI), Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova invită reprezentanţii presei şi comunitatea academică la deschiderea lucrărilor Colocviului Internaţional „Interculturalitatea și pragmatica prin prisma lingvisticii, literaturii, traducerii și comunicării”. Manifestarea va avea loc pe data de 28-29 martie curent, cu începere de la orele 10.00 în Aula Magnifica (etajul 4) a Universității Libere Internaționale din Moldova (str. Vlaicu Pârcălab, 52). 30.03.2014
Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, E.S., Phillip David Batson s-a aflat într-o vizită oficială la ULIM joi, 27 martie 2014, ora 11:00. În cadrul întâlnirii, Excelenţa Sa a avut o întrevedere protocolară cu rectorul ULIM, domnul Andrei GALBEN, după care a ţinut pentru studenţi şi profesori o lecţie publică cu genericul: „Knowledge is Great”. 27.03.2014
Pe data de 25 Martie 2014, în Sala de Lectură nr. 3, Institutul Confucius a organizat activitatea culturală despre Esenţa Măştilor Tradiţionale în Opera Peking. La activitate au participat studenţii care studiază limba chineză, studenţii din China care studiază în Moldova şi toţi doritorii de a înţelege cultura chineză. 25.03.2014
Este deja o tradiţie ca în fiecare an, în luna martie, profesorii şi studenţii francofoni de la facultăţile ULIM să marcheze Zilele Francofoniei prin varii activităţi atractive pentru publicul larg, de la dezbateri, mese rotunde, lecţii publice, concursuri studenţeşti până la evenimente de rezonanţă internaţională. 21.03.2014
Catedra Filologie Romanică „Petru Roşca" şi Centrul de Reuşită Universitară Vă invită să luaţi parte la activităţile organizate în cadrul Facultăţii de Litere în decada Francofoniei
20-31 martie 2014. 16.03.2014
Peste 150 de studenţi şi profesori de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova au participat, astăzi, la o întâlnire cu moderatorii emisiunii "Fabrika". Tradiţional, tinerii şi corpul didactic au abordat cu oaspeţii probleme de actualitate. 12.03.2014
Miercuri, 26 februarie, în cadrul Şedinţei Senatului ULIM, Profesorului Ana Guţu i-a fost decernată cea mai înaltă distincţie ULIM, Ordinul „Steaua universitară”. 27.02.2014
La 27 februarie, 2014, Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Dl Artur Michalski a ținut o prelegere publică pentru comunitatea academica ULIM, axata pe specificul relațiilor dintre Polonia și Republica Moldova. În discuţie au fost abordate subiecte privind experiența Poloniei în procesul Integrării Europene şi analizate realizările precum şi perspectivele aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 27.02.2014
Începînd cu data de 31 martie, în incinta ULIM, se vor organiza Cursuri de Formare Inițială a Mediatorilor. Pentru a vă înscrie la cursuri este necesar să depuneți următoarele acte: 26.02.2014